Pacea din inima României - Mânăstirea Cozia

Mânăstirea Cozia se situează pe Valea Oltului, la intrarea în Călimănești, pe drumul spre Râmnicu Vâlcea. Este o mânăstire care are o vechime de peste 600 de ani, fiind construită între anii 1387-1391 de către Mircea cel Bătrân care a fost și înmormântat aici.

Locul în care este amplasată mânăstirea este unul de poveste, liniștit și foarte frumos, pe malul drept al Oltului. 
M-am bucurat enorm de faptul că edificiile sunt bine conservate și păstrează istoria, astfel odată cu intrarea pe poarta mânăstirii dăm timpul înapoi și retrăim și noi o parte din istoria acelor vremuri.
În spatele mânăstirii am avut parte de o surpriza frumoasă: o priveliște de basm, de neuitat. Râul Olt se îmbină armonios cu munții din jur și norii dansează deasupra lor. Este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut și ori de câte ori am ocazia mă întorc cu drag în acest loc.
Vă recomand și vouă cu drag să vizitați acest loc, chiar dacă nu sunteți credincioși, deoarece acest loc este deopotrivă minunat atât din prisma istoriei și al peisajelor, dar și din punct de vedere al semnificației acestei mânăstiri.



















Share this:

, , ,

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu