Castelul Bran

Vă invit să facem împreună un mic tur virtual al Castelului Bran. Castelul se află în localitatea Bran, la intrarea în pasajul Rucăr-Bran, la o distanță de aproximativ 30 km de Brașov.
Acest castel este faimos și cunoscut în toată lumea datorită asocierii acestuia cu contele Dracula.
Am rămas plăcut surprinsă când am văzut atât de mulți turiști străini, în special asiatici, dar și englezi francezi și alte naționalități.
De asemenea, comercianții au pregătite pentru turiști fel de fel de suveniruri, unul mai interesant decât altul.
Am mai vizitat acest loc în urmă cu câțiva ani, însă acum l-am văzut cu alți "ochi". Ochii unui fotograf amator la început de drum.
Vara aceasta am descoperit că mă fascinează castele și am în plan să vizitez cât mai multe.

Spre final, aș vrea să menționez un lucru care mi-a plăcut: nu există taxă de fotografie, iar un lucru care nu mi-a plăcut: aglomerația. A fost foarte multă lume și prin castel există unele pasaje destul de înguste, acestea fiind mai greu de parcurs cu atât de multă lume (unii se mai împing, alții nu au răbdare), iar din cauza aglomerației nu au reușit să studiez și să fotografiez în interiorul castelului așa cum mi-am dorit.
Prețul pentru vizitarea castelului este accesibil, existând și o reducere pentru elevi/studenți: adulți 35 lei, studenți 20 lei, elevi 7 lei.

Dacă nu ați vizitat Castelul Bran până acum, trebuie neapărat să o faceți. Este unul dintre obiectivele cele mai frumoase și valoroase, atât din țară, cât și din lume.

















Share this:

, , , , ,

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu